12. September 2020 - 7:00 till 21:00
STAR Excursii Rafinate, Bucharest
Share it on:

Celebrele Conace si povestile lor din Muntenia; Pret 99 Ron; | Saturday, 12. September 2020

Conace din Muntenia!

Date plecare: 12.09; 03.10.2020

Pret: 99 lei / pers



Plecare din Bucureşti, ora 7.00 din P-ta Victoriei catre Pitesti.



Vom **** un prim popas la Golești pentru a vizita Muzeului Etnografic și Conacul Goleștilor - cel mai important ansamblu medieval fortificat laic din Tara Romaneasca- ce cuprinde prima Scoala Sloboda Obsteasca din Muntenia, prima bolnita si un conacul construit in 1640, restaurat in 2016. Vom vedea prima "Şcoală Slobodă Obştească" în limba română înfiinţată de cărturarul Dinicu Golescu. In apropiere exista şi o baie turcească amenajată tot de Dinicu Golescu, singura din ţară de acest fel păstrată aproape integral.

Alături de şcoală vom vedea Foişorul lui Tudor Vladimirescu, unde acesta şi-a petrecut ultimele zile de libertate (a fost capturat de oamenii lui Alexandru Ipsilanti chiar între zidurile conacului), foişor folosit pentru supravegherea împrejurimilor.

Conacul a fost construit în anul 1640, de Stroe Leurdeanu iar mai tarziu a apartinut importantei familii a Golestilor. Este singurul ansamblu laic fortificat de la sud de Carpați. Aici a dormit prima noapte Carol I când a ajuns în principat. in conac vom admira o camera turceasca, seminee si sobe ** olane precum si camera doctorului Carol Davila, ce a fost casatorit ** o nepoata a Golestilor

Muzeul Etnografic a fost înfinţat în 7 iunie 1939, de Regele Carol al II-lea, sub numele de Muzeul Dinicu Golescu, ce s-a dezvoltat de-a lungul anilor ** noi expoziţii de bază care reflectă atat istoria familiei, cât şi istoria culturii şi civilizaţiei tradiţionale româneşti.



Complexul Muzeal Goleşti include Muzeul de Istorie-Etnografie şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii. Acesta din urma a fost înfiinţat în 1966 şi cuprinde 30 de gospodării ţărăneşti amenajate pentru a reprezenta principalele zone viticole şi pomicole ale ţării. Împreună formează un sat românesc şi fiecare casă cuprinde între trei şi şapte construcţii anexe.



Plecare din Golești catre Mioveni. Vizităm Cula Racoviceanu - ce a fost construită ca turn de apărare împotriva haiducilor, hoților sau cetelor turcești care treceau Dunărea pentru jafuri. Clădirea a fost construită în anul 1806, pe trei nivele, 20 m. și a fost acoperită ** șiță. La ultimul etaj familia păstra obiectele de valoare, bani, bijuterii, arme. Iar când aflau că sunt în pericol, familia boierului împreună ** acesta se ascundeau în culă. În prezent, in cladire este amenajat un muzeu etnografic .



Plecare din Mioveni catre Ștefănești (Ag), pentru a vedea“cuibul liberalilor” - Vila Florica locul în care s-a născut şi a trăit cea mai importantă familie de oameni politici români, o adevărată dinastie civilă care a dat ţării nu mai puţin de trei prim-miniştri, dintre care primii doi – Ion şi Ionel Brătianu – au avut un rol covârşitor în realizarea României moderne, de numele primului legându-se războiul Independenţei, cel de-al doilea realizând – tot în urma unui război – Unirea din 1918 şi reformele ce au stat la baza democraţiei interbelice.

Domeniul a e format din conac, fermă, capelă, cramă, gară şi chiar un observator astronomic, toate amplasate în mijlocul unui vast parc, înconjurat de podgoriile de la Stefaneşti, – este opera primilor doi Brătieni, Ion şi Ionel, tata şi fiu, care fiind pasionati constructori, in special ultimul au transformat o cocheta casa de administratie a mosiei intr-o somptuoasa resedinta boiereasca, in care s-au luat importante decizii privind istoria noastra.

Conacul de la Florica mai este supranumit şi „Mecca liberalilor”, având în vedere importanţa uriaşă a Brătienilor în istoria liberalilor şi mai ales a României. In interior vom admira biblioteca, sobele de teracota, piese de mobilier, camerele folosite de Bratieni.

Biserica Sf. Ioan Botezătorul este locul unde sunt înmormântaţi majoritatea membrilor familiei Bratianu.





Seara, sosire în București aprox ora 21.00.